Cum să câştigi la pariuri pe meciuri fotbal

Unul dintre motivele pentru care fotbalul a ajuns astăzi un adevărat fenomen îl constituie şi dezvoltarea continuă pe care au cunoscut-o site-urile de pariuri. Astfel, dacă până nu demult urmăream meciuri fotbal doar de plăcere, la o bere cu vecinul de palier sau cu prietenii, astăzi, o simplă competiţie sportivă ne poate aduce câştiguri nesperate. Din acest motiv, nu este de mirare că fotbalul naşte atâtea pasiuni, câtă vreme, de rezultatul unui meci poate atârna bunăstarea financiară a celor care le urmăresc seară de seară. Prin urmare, dacă doreşti să faci bani uşor pe internet, un pariu pe meciuri fotbal te poate scoate din impasul financiar.

Cum îmi aleg meciuri fotbal pe care să pariez?

Aşadar, dacă eşti un împătimit al meciurilor de fotbal, tot ce a de făcut este să intri pe unul dintre zecile de site-uri dedicate caselor de pariuri şi să îţi alegi competiţia care te interesează. Ei bine, din acest moment începe însă adevărata provocare. Cum îmi aleg o casă de pariuri şi, mai ales, cum identific pariurile sportive cele mai avantajoase? În primul rând, trebuie să vezi dacă respectiva casă de pariuri funcţionează legal şi dacă are referinţe bune în rândul jucătorilor. Legalitatea se poate verifica foarte simplu. În primul rând, o casă de pariuri autorizată ar trebui să aibă afişată la vedere licenţa obţinută din partea ONJNR, singurul organism abilitat să aprobe funcţionarea site-urilor dedicate jocurilor de noroc din România. Dacă această licenţă nu este afişată la vedere, putem verifica noi înşine pe site-ul instituţiei amintite, unde sunt listaţi toţi operatorii de jocuri de noroc din ţara noastră. Nu în ultimul rând, putem căuta referinţe despre un anumit site pe internet, pentru a ne interesa de istoricul şi de experienţele altor jucători pe acesta.

Odată ce ne-am convins de legalitatea unui site, trebuie să procedăm la identificarea unor meciuri fotbal care să ne avantajeze. De multe ori, jucătorii mai puţin iniţiaţi sunt tentaţi să parieze pe echipele favorite, din patriotism local sau anumite simpatii dobândite de-a lungul timpului. În realitate însă, pentru un câştig cât de cât sigur, trebuie să faci abstracţie de simpatiile personale pentru o echipă sau alta şi trebuie să judeci cât mai realist posibilul deznodământ al unei partide. Pentru a-ţi uşura alegerile, de multe ori, casele de pariuri fac o selecţie proprie a evenimentelor zilei, în principal pe baza cotelor afişate pentru fiecare echipă în parte.

Pariurile pe mize mari îmi pot aduce mai mulţi bani?

Cât priveşte câştigurile la pariuri pe meciuri fotbal, acestea sunt proporţionale cu sumele jucate. Este adevărat, tentaţia de a paria sume mari în speranţa unor câştiguri proporţionale este destul de mare, mai ales pentru jucătorii care nu sunt atât de bine familiarizaţi cu fenomenul pariurilor. Jucători mai cu experienţă îţi vor recomanda însă întotdeauna jocul cumpătat, eventual chiar cu mize mai mici, dar cu mai multe evenimente pe un singur bilet. Prin urmare, dacă pe un bilet cu două-trei evenimente avem un anumit câştig, aceeaşi sumă sau chiar mai mare am putea să o obţinem cu o sumă de zece ori mai mică, dar plasată pe mai multe evenimente.